Coriandru, de apreciat …

  Coriandrul provine din regiunea Mării Mediterane, dar în prezent este cultivat în toată lumea. Folosirea în bucătarie şi în scop terapeutic a coriandrului este cunoscută de peste 3000 de ani. Utilizarea coriandrului este menţionată în literatura sanscrită, pe papirusurile egiptene, precum şi în Biblie. Fructele de coriandru accentuează aroma şi dau o tentă puţin piperată, balsamică, dulce şi uşor iute.

Coriandrul este un ingredient important în multe mixuri de condimente, de exemplu curry. Se foloseşte pentru condimentarea cărnii, în special de miel, curcan şi porc. Este de asemenea o componentă a marinatelor şi se foloseşte la salate, supe de mazăre sau fasole, precum şi în compoziţia pâinii sau a turtei dulci.

Boabele de coriandru au un mare conținut de elemente nutritive: vitamine (A, complexul de vitamina B și C), minerale (potasiu, fosfor, calciu, cupru, zinc, magneziu, etc.), fibre dietetice și acizi (oleic, ascorbic, palmitic și altele).

Beneficii și utilizări ale coriandrului

  • Condiment! Fructele de coriandru, datorită aromei deosebite, servește în gastronomie (atât casnic, cât și industrial) la condimentarea produselor din carne: cârnați, mezeluri și altele.
  • Fabricarea medicamentelor! Coriandrul măcinat, în cantitate de 0, 5 – 1 g pe zi, se administrează înainte de mâncare atât la om, dar mai ales în medicina veterinară (la animalele mici), căci conținutul de ulei eteric al coriandrului îl recomandă ca stomahic. De asemenea, uleiul de coriandru este folosit în farmacii și în industria medicamentelor, pentru aromatizarea și corectarea gustului unor medicamente, căci acesta dă gust de scorțișoară.
  • Uleiul de coriandru! Din fructele coriandrului (Fructus Coriandri) se extrage uleiul eteric (Oleum Coriandri), fiincă fructele acestei plante aromate conține 0, 15 – 1, 5% ulei eteric, 15 – 20% ulei gras, aproximativ 15 % proteine etc. Uleiul eteric de coriandru se separă din fructe, prin antrenarea cu vapori de apă. Este necesară zdrobirea în prealabil, pentru deschiderea canalelor secretoare și eliberarea uleiurilor. Distilarea se face din fructele proaspete, cele vechi pierzând o parte din uleiul volatil, mai ales dacă au fost păstrate zdrobite. Ca și compoziție chimică, uleiul de coriandru este alcătuit din 70 – 90% d-linalol (coriandrol), în cantitate mai mică și alte hidrocarburi alifatice, ciclice etc.
  • Ceaiurile de coriandru! Fructele de coriandru intră în componența ceaiurilor comercializate prin PLAFAR, ca fiind indicat cotra colicilor la copii, ceai tonic – aperitiv și altele. În medicina casnică se folosește coriandrul boabe sub formă de ceai călduț (0, 5 – 1 g)/zi, câte 1-2 căni pe zi înainte de culcare, în depresii, indigestii, balonări.
  • Hrană pentru animale! Sunt folosite turtele de coriandru rămase după separarea uleiului eteric și după presarea masei vegetale, căci acestea au un conținut bogat în proteine și astfel ajută la îngrajarea animalelor.
  • Fabricarea de parfumuri și unguente! Datorită aromei specifice, uleiul de corianrdrul este utilizat la prepararea parfumurilor și a unguentelor care sunt benefice contra eczemelor și a altor probleme ale pielii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.